Apocalipsa Sfantului Ioan Evanghelistul

0
199

Porunca primita de la Mantuitorul de catre Sfantul Ioan Evanghelistul

Descoperirea lui Iisus Hristos pe care I-a dat-o Dumnezeu – ca sa arate robilor Sai cele ce trebuie sa se petreaca in curand – iar El, prin trimiterea ingerului Sau, a destainuit-o robului Sau Ioan, care a marturisit cuvantul lui Dumnezeu si marturia lui Iisus Hristos, toate cate a vazut. Fericit este cel care citeste si cei care asculta cuvantul acestei proorocii si pastreaza cele scrise in aceasta! Caci vremea este aproape.

Ioan, celor sapte Biserici, care sunt in Asia: Har voua si pace de la Cel care-este si Cel care era si Cel care vine si de la cele sapte duhuri, care sunt inaintea scaunului Lui, si de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel intii-nascut din morti, si Domnul imparatilor pamantului. Lui, Care ne iubeste si ne-a dezlegat pe noi din pacatele noastre prin sangele Sau, si ne-a facut pe noi imparatie – preoti lui Dumnezeu si Tatalui Sau – Lui fie slava si puterea, in vecii vecilor. Amin!

Iata, El vine cu norii si orice ochi Il va vedea si-L vor vedea si cei care L-au impuns, si se vor jeli, din pricina Lui, toate semintiile pamantului. Asa. Amin!

Eu sunt Alfa si Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel care este, Cel care era si Cel care vine, Atottiitorul.

Eu Ioan, fratele vostru si impreuna cu voi partas la suferinta si la imparatia si la rabdarea, care sunt intru Iisus, fost-am in insula ce se cheama Patmos, pentru cuvantul lui Dumnezeu si pentru marturia lui Iisus.

Am fost in duh in zi de duminica si am auzit in urma mea glas mare de trambita, care zicea: Ceea ce vezi scrie in carte si trimite celor sapte Biserici: la Efes si la Smirna si la Pergam si la Tiatira si la Sardes si la Filadelfia si la Laodiceea.

Si m-am intors sa vad al cui este glasul care vorbea cu mine si, intorcandu-ma, am vazut sapte sfesnice de aur. Si in mijlocul sfesnicelor pe Cineva asemenea cu Fiul Omului, imbracat in vesmant lung pana la picioare si incins pe sub san, cu un brau de aur. Capul Lui si parul Lui erau albe ca lana alba si ca zapada, si ochii Lui, ca para focului. Picioarele Lui erau asemenea aramei arse, iar glasul Lui era ca vuietul apelor mari: in mana Lui cea dreapta avea sapte stele; si din gura Lui iesea o sabie ascutita cu doua taisuri, iar fata Lui era ca soarele, cand straluceste in puterea lui.

Si cand L-am vazut, am cazut la picioarele Lui ca un mort. Si El a pus mana dreapta peste mine, zicand: Nu te teme! Eu sunt Cel dintai si Cel de pe urma, si Cel care sunt viu. Am fost mort, si, iata, sunt viu, in vecii vecilor, si am cheile mortii si ale iadului. Scrie, deci, cele ce ai vazut si cele ce sunt si cele ce au sa fie dupa acestea (1, 1-19).

Cuvantul catre Biserica din Laodiceea

Iar ingerului Bisericii din Laocideea scrie-i: Acestea zice Cel care este Amin, martorul cel credincios si adevarat, inceputul zidirii lui Dumnezeu: stiu faptele tale, ca nu esti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindca esti caldicel – nici fierbinte, nici rece – am sa te vars din gura Mea.

Fiindca tu zici: Sunt bogat si m-am imbogatit si de nimic nu am nevoie! Si nu stii ca tu esti cel ticalos si vrednic de plans si sarac si orb si gol! Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur lamurit in foc, ca sa te imbogatesti, si vesminte albe ca sa te imbraci si sa nu se dea pe fata rusinea goliciunii tale, si alifie de ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi. Eu pe cati ii iubesc ii mustru si ii pedepsesc; sarguieste dar si te pocaieste.

Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine. Celui care biruieste ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu, precum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui. Cine are urechi sa auda ceea ce Duhul zice Bisericilor (3, 14-22).

Cartea cu sapte peceti data Mielului

Am vazut apoi, in mana dreapta a Celui care sedea pe tron, o carte scrisa, inauntru si pe din afara pecetluita cu sapte peceti. Si am vazut un inger puternic, care striga cu glas mare: Cine este vrednic sa deschida cartea si sa desfaca pecetile ei? Dar nimeni in cer, nici pe pamant, nici sub pamant nu putea sa deschida cartea, nici sa se uite in ea. Si plangeam cu amar ca nimeni n-a fost gasit vrednic sa deschida cartea, nici sa se uite in ea.

Si unul dintre batrani mi-a zis: Nu plange. Iata, a biruit Leul din semintia lui Iuda, radacina lui David, ca sa deschida cartea si cele sapte peceti ale ei.

Atunci am vazut, la mijloc – intre tron si cele patru fiinte si batrani – stand un Miel, ca injunghiat, si Care avea sapte coarne si sapte ochi, care sunt cele sapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise in tot pamantul. Si a venit si a luat cartea, din dreapta Celui care sedea pe tron. Si cand a luat cartea, cele patru fiinte si cei douazeci si patru de batrani au cazut inaintea Mielului, avand fiecare alauta si cupe de aur, pline cu tamaie, care sunt rugaciunile sfintilor.

Si cantau o cantare noua, zicand: Vrednic esti sa iei cartea si sa deschizi pecetile ei, caci ai fost injunghiat si ai rascumparat lui Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din toata semintia si limba si poporul si neamul; si i-ai facut Dumnezeului nostru imparatie si preoti, si vor imparati pe pamant.

Si am vazut si am auzit glas de ingeri multi, de jur-imprejurul tronului si al fiintelor si al batranilor, si era numarul lor zeci de mii de zeci de mii si mii de mii, zicand cu glas mare: Vrednic este Mielul cel injunghiat ca sa ia puterea si bogatia si intelepciunea si taria si cinstea si slava si binecuvantarea.

Si toata faptura care este in cer si pe pamant si sub pamant si in mare si toate cate sunt in acestea le-am auzit, zicand: Celui care sade pe tron si Mielului fie binecuvantarea si cinstea si slava si puterea, in vecii vecilor! Si cele patru fiinte ziceau: Amin! Iar batranii cazura si se inchinara (5, 1-14).

Cerul cel nou

Si am vazut un cer nou si un pamant nou. Caci cerul cel dintai si pamantul cel dintai au trecut; iar marea nu mai este. Si am vazut cetatea sfanta, noul Ierusalim, pogorandu-se din cer de la Dumnezeu, gatita ca o mireasa, impodobita pentru mirele ei.

Si am auzit din tron, un glas puternic care zicea: Iata, cortul lui Dumnezeu este intre oameni si va salaslui cu ei si vor fi poporul Lui si insusi Dumnezeu va fi cu ei. Si va sterge orice lacrima din ochii lor si moarte nu va mai fi; nici plangere, nici strigat, nici durere nu vor mai fi, caci cele dintai au trecut.

Si Cel care sedea pe tron a grait: Iata, noi le fac pe toate.

Apoi a zis: Scrie, fiindca aceste cuvinte sunt vrednice de crezare si adevarate. Si iar mi-a zis: Facutu-s-a! Eu sunt Alfa si Omega, inceputul si Sfarsitul. Celui care inseteaza ii voi da sa bea, in dar, din izvorul apei vietii. Cel care va birui va mosteni acestea si-i voi fi lui Dumnezeu si el imi va fi Mie fiu. Iar partea celor fricosi si necredinciosi si spurcati si ucigasi si desfranati si fermecatori si inchinatori de idoli si a tuturor celor mincinosi este in iezerul care arde, cu foc si cu pucioasa, care este moartea a doua (21, 1-8).

Venirea lui Hristos

Si ingerul mi-a zis: Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare si adevarate si Domnul-Dumnezeul duhurilor proorocilor a trimis pe ingerul Sau sa arate robilor Sai cele ce trebuie sa se intample in curand. Ca iata vin curand. Fericit cel care pazeste cuvintele proorociei acestei carti!

Si eu, Ioan, sunt cel care am vazut si am auzit acestea. Iar cand am auzit si am vazut, am cazut sa ma inchin inaintea picioarelor ingerului care mi-a aratat acestea. Dar el mi-a zis: Vezi sa nu faci aceasta! Caci sunt impreuna-slujitor cu tine si cu fratii tai, proorocii, si cu cei care pastreaza cuvintele cartii acesteia. Lui Dumnezeu inchina-te!

Apoi mi-a zis: Sa nu pecetluiesti cuvintele proorociei acestei carti, caci vremea este aproape. Cine este nedrept sa nedreptateasca inainte. Cine este spurcat sa se spurce si mai greu. Cine este drept sa faca dreptate mai departe. Cine este sfant sa se sfinteasca si mai mult. Iata, vin curand si plata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia, dupa cum este fapta lui.

Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma, inceputul si Sfarsitul. Fericiti cei care spala vesmintele lor ca sa aiba stapanire peste pomul vietii si prin porti sa intre in cetate! Afara cainii si vrajitorii si desfranatii si ucigasii si inchinatorii la idoli si toti cei care lucreaza si iubesc minciuna!

Eu, Iisus, am trimis pe ingerul Meu ca sa marturiseasca voua acestea, cu privire la Biserici. Eu sunt radacina si odrasla lui David, steaua care straluceste dimineata. Si Duhul si mireasa zic: Vino. Si cel care aude sa zica: Vino. Si cel insetat sa vina si cel care voieste, sa ia in dar apa vietii.

Si eu marturisesc oricui asculta cuvintele proorociei acestei carti: De va mai adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise in cartea aceasta; iar de va scoate cineva din cuvintele cartii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vietii si din cetatea sfanta si de la cele scrise in cartea aceasta. Cel care marturiseste acestea zice: Da, vin curand. Amin! Vino Doamne Iisuse! Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toti! Amin! (22, 6-21).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here